Deschid o nouă serie (versiunea 2.0) a lucrării "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie". Sfaturi adaptate la începutul de secol 21. Linkul duce către varianta originală, aplicabilă în evul mediu în alte chestiuni.
http://ro.wikisource.org/wiki/Învăţăturile_lui_Neagoe_Basarab_către_fiul_său_Teodosie
marți, 26 aprilie 2011
sâmbătă, 23 aprilie 2011
În căutarea compatibilităţii
Cunosc o tipă la vreo 35-40 de ani de ani. Nu ştiu exact cât are, e undeva pe la 33-37 plus/minus 2 în jurul lui 35. O cunosc personal destul de puţin, ne ştim din vedere, ne-am mai ciocnit la evenimente, am fost colegi dar în departamente diferite. E o femeie inteligentã, porecla datã de altã femeie fiind "smart and sexy" şi i se potriveşte.
O cunosc în schimb mult mai bine în online, citind multe chestii pe acre le-a scris. Pe blogul ei sau prin alte locuri. Scrie frumos, argumentat. Principala temã pe care o abordeazã (fãrã a constitui peste 50% din scrierile ei) este faptul cã ea şi prietenele ei de aceeaşi vârstã nu îşi gãsesc pe cineva.
Întradevãr, citind ceea ce scrie, îi dau dreptate. Ca cititor, şi tu îi vei da dreptate. Zugrãveşte cu mare acuraţete imaginea femeii in her 30's, reuşită pe plan profesional, stabilã şi aşezatã financiar, inteligentã pe mai multe niveluri (nu doar isteaţã dar toantã), frumoasã, emancipatã, deschisã şi descuiatã. Totuşi, femeia asta ca personaj multiplu rãsfirat în ea şi prietenele ei nu îşi gãseşte pe cineva. Un partener de viaþã, în sensul de bãrbat. Care sã ocupe toate spaţiile disponibile în cerere pentru a fi dezirabil/competitiv dar - ATENŢIE - nu şi compatibil. Adică sã fie un prieten înţelegãtor, ascultor bun şi sfãtuitor, un amant bun, inventiv şi deschis şi potrivit, un eventual soţ tandru şi atent, un eventual tatã iubitor, constructiv şi educativ, profesional şi financiar reuşit şi stabil.
Emancipation lost its fun
Dupã pãrerea mea, generaţia actualã de femei din România nu este pe acelaşi nivel de emancipare cu generaţia actualã, sau chiar cea din urmã cu 10-20 de ani din America de Nord şi Europa de Vest. Faza de acum este una de tranziţie între femeia de tip nevastã cu înţeles sens conservator/tradiţional/islamic, rolul ei în familie fiind acela de a ţine casa, a face de mâncare, a face copii sănătoşi pe de o parte şi faza urmãtoare, de femeie care nu doar se vrea egalã ci ştie cã e egalã cu bãrbatul în tot. Femeia româncã de ieri putea, dar nu vroia. Femeia româncã de azi, vrea, dar nu poate. Femeia româncã de mâine o sã ştie cã a ajuns deja acolo.
Femeia româncã de azi vrea sã fie egalã doar în acele aspecte în care îi convine. Rãmâne pe interior la nivelul de fatã de mãritat care stã pe scaun aşteptând sã fie invitatã la dans de unul dintre băieţii care îşi dau coate în celălalt colţ al camerei. Numai că, lângă ea mai sunt şi alte femei care au trecut la un nivel superior al emancipării şi ştiu că uneori e bine să te duci şi să spui deschis ce vrei să mănânci, că altfel mori de foame. Femeia de pe scaun rămâne pe scaun, ea tot pune ochii pe unul sau pe altul, dar nu se ridică de pe scaun şi nu zice nimic. Nici măcar nu-i priveşte în ochi. O face pe inaccesibila, joacă rolul de hard-to-get crezând că îi creşte valoarea şi se visează fructul oprit foarte dorit. În fapt, iese singură de pe piaţă şi se exclude din jocul după regulile secolului 21. Anotimpurile trec, anii trec, petrecerile dansante trec. Ea rămâne tot pe scaun, dar refuză să conceapă faptul că ar putea să deschidă gura şi să spună ce vrea.
Femeia româncă de azi este în mare parte fata de măritat care stă pe scaun. S-a emancipat în sensul că poartă o fustă mai scurtă şi are iPhone, spune că nu are nevoie de un bărbat pentru a se simţi completă. În mintea ei, a rămas la nivelul de femeie tradiţională, care vede în bărbat unicul întreţinător de familie. Ea îşi vede banii drept "bănuţi" buni pentru micile plăceri ale vieţii. În schimb, termeni de "bani" ţine de partea masculină a cuplului, deoarece el trebuie să se ocupe de procurarea casei, a maşinii şi a plăţii utilităţilor. El trebuie să care sacoşele de alimente de la hypermarket. Nu pentru că ea e o mimoză sensibilă şi nu poate căra greutăţi, ci pentru că tradiţionalista din ea vede în imaginea asta pe bărbatul tradiţional care procură de mâncare pentru familie.
Ea spune că este emancipată doar atunci când îi convine. Când vine vorba de un post, ţipă că nu vrea să fie discriminată pentru faptul că este femeie. Dar când vine vorba de anumite taskuri ea vine cu sugestia că unele lucruri trebuie făcute numai de bărbaţi. Femeia americancă se ia de un bărbat care îi deschide o uşă sau o lasă în faţă la coadă susţinând că se poate descurca şi singură. Femeia româncă se topeşte toată şi într-o fracţiune de secundă deduce din gest că bărbatul respectiv este educat, manierat, bine crescut adică un soţ respectuos şi un tată iubitor şi exact asta caută ea şi nu ar strica să şi-o tragă cu ăla pentru că merită. El fiind un şmecher care ştie cum funcţionează la unele mecanismul cu datul de înţeles şi e răsplătit însutit pentru un simplu gest. După 3 luni, ea plânge că el nu mai e bărbatul de care ea s-a îndrăgostit (el nefiind niciodată, doar a deschis o uşă, restul a fost imaginaţia ei), iar el caută "să prostească altă fraieră" sau "să fraierească altă proastă" căreia să i-o mai tragă 2-3 luni.
Când i se spune că şi ea poate să facă asta sau aia, femeia româncă se supără, pe motiv că nu e respectată ca femeie. Păi, cu egalitatea cum rămâne ma chere? Aaa nu, suntem egali doar când îmi convine mie. În rest, acolo unde sunt comodă, eu sunt femeie şi tu bărbat şi să ne comportăm tradiţional. Când i se flutură egalitatea, cu sinceritate, ea descoperă că emancipation lost its fun.
Antropologic vorbind...
Incapabilă să facă faţă unui refuz şi crezând că se va nărui omenirea dacă ea va fi refuzată de un bărbat, rămâne înţepenită pe scaun şi încremenită în faţa unui dialog neînceput sau terminat prea repede. Îi place rolul de a decide dacă acceptă sau nu pe unul sau pe altul şi aşteaptă să fie întrebată. O sperie rolul de a întreba, pentru că nu vrea să fie catalogată şi ierarhizată. Complexul miresei care se visează cea mai frumoasă femeie din lume în acea zi. Nu vrea să se vadă cu alta, pentru că nu are spiritul combativ şi concurenţial al bărbatului. Femeia arhaică stătea în peşteră şi nu vedea alte femei şi i se părea că e cea mai frumoasă, unica cu darul concepţiei din lume. Bărbatul arhaic ieşea la vânătoare şi trebuia să se lupte cu alţii pentru un amărât de iepure, sau să se laude cu un peşte mai mare faţă de alt bărbat ce pescuia în acelaşi lac. E mai comod să rămâna la căldurica exteriorului competiţiei. De aceea nu se aruncă în piaţă, nu spune ce vrea, pentru că se teme să nu cumva să ocupe un loc inferior locului întâi. Locul 2 din 50, 2 din 100 sau 2 dintr-un milion e aceeaşi tragedie ca locul 2 din 2.
Neieşită la vânătoarea din paleolitic, a stat în peşteră şi prepara vânatul când bărbatul se odihnea după vânătoare. În familia tradiţională, femeia se apucă de gătit când bărbatul citeşte ziarul sau se uită la un meci. Doar uneltele şi percepţia s-a schimbat, piesa a rămas aceeaşi.
Bărbatul arhaic s-a obişnuit cu lupta, cu competiţia şi ştie că mai urmează şi mâine o zi de vânătoare. Mâine va râde de cel care râde de el azi. Femeia arhaică plânge dacă arde halca de carne, pentru că familia nu are ce mânca şi nimeni nu se mulţumeşte cu "lasă, chiar dacă nu avem ce mânca azi, vom mânca mâine mai bine". Se vede lipsită de soluţii. Bărbatul arhaic se înfurie că ziua lui de vânătoare s-a terminat cu o seară de foame şi plin de draci şi lipsit de maniere, animalul din el sare la bătaie şi o umple de sânge pe firava femeie arhaică, incapabilă să se lupte de la egal cu matahala care se ia zilnic la trântă cu lupii. Pentru ca în altă zi să prevină bătaia, femeia arhaică apelează la tot soiul de soluţii. Îi oblojeşte rănile, îi oferă sex, îi cântă, îi prezină scuze sau îi arată răni mai vechi care îi pot înrăutăţi situaţia. Bărbatul arhaic uită de pedeapsă sau face un pas în calea evoluţiei creierului său de bibilică şi se gândeşte că nu rezolvă nimic, carnea rămânând tot arsă.
Predispus la luptă şi competiţie, bărbatul arhaic sare imediat la bătaie, pentru că e singurul mod pe care îl vede în rezolvarea unor probleme. Problema e foamea? El omoară un animal. Problema e un atac? Se ia la bătaie cu strinii. S-a blocat o unealtă? O dă de pâmânt până se desface. Aceeaşi soluţie o aplică şi în cazul altor probleme. S-a ars mâncarea? O bate pe femeie. Plânge copilul? Îl bate până tace. Urlă un bătrân muşcat de şarpe? Îi retează degetul respectiv. El e mai tare şi dacă demonstrează asta, problema e rezolvată cu o victorie obţinută prin luptă. Învinsul trebuie să accepte termenii victoriosului. Mintea masculină funcţionează pe principiul "problem solved".
Rămasă singură ziua, cu bătrâni bolnavi şi copii care nu vorbesc, femeia arhaică nu rezovlă problema. Trage de timp până vine bărbatul care rezolvă. Alină durerea cu o vorbă bună sau un cântec. E legată de peşteră cu un laţ invizibil care o face să nu plece, universul ei rezumându-se la spaţiul respectiv. În timpul zilei, îl curăţă, îl întreţine. Copilul nu cuvântă, dar are nevoi pe care ea le deduce. Bătrânul vorbeşte stâlcit şi ea subînţelege. Când se uită la un bărbat vede două valenţe. de aia nu poate spune în faţă un "Nu" clar. Copilul din bărbat poate să sufere sau animalul din bărbat o va lua la bătaie. Cerută în căsătorie, femeia contemporană va răspunde ori "da" ori "ai măi, ce te-a apucat". Nu va spune "nu" pentru a nu-l face să sufere pe copilul din faţa ei sau a nu fi luată la bătaie de animalul din faţa ei. Ambele personaje, înghesuite în corpul bărbatului ce nu se vede nici ca un copil plângăcios şi nici ca un bădăran prost-crescut. Mintea feminină funcţionează pe principiul să dăm sfaturi, să alinăm durerea, să discutăm şi să oferim sau să căutăm compătimire.
Când un bărbat are o problemă şi se plânge unui alt bărbat, va primi o soluţie, bună sau proastă. Când se va plânge unei femei va primi un "uff, bietul de tine" şi pleacă calm, dar cu problema rerezolvată. Când o femeie are o problemă şi se plânge unui bărbat, va primi o soluţie dar va pleca cu sufletutl nealinat şi i se va părea că nu e înţelasă. Când se va plânge unei femei, vor vorbi ore în şir, fără a rezolva nimic, doar ca să se descarce şi să uite de problemă. De aceea, partea feminină din sufletul unui bărbat îl împinge la alcool. Alcoolul nu îi va da o soluţie, dar îl va face să uite problema. Partea masculină din sufletul unei femei o va împinge la achiziţia/utilizarea de cosmetice, schimbarea culorii părului sau sexul cu altul din principiul competiţiei (eu mă pot face mai frumoasă ca aia, cu culoarea asta îmi stă mai bine decât cum eram până acum, ăsta mă fute mai bine). Rămâne nealinată în problema ei, dar simte că a ieşit la luptă.
Round up, bărbatul are spiritul combativ în sânge, iar femeia stă să vadă oferta din piaţă. Femeia modernă se găseşte în Europa de Est, dar femeia contemporană se găseşte în America de Nord şi Europa de Vest. Adăugăm Japonia şi Australia ca să obţinem tabloul complet. Femeia secolului 21 s-a rupt de femeia arhaică pentru a trăi în prezentul egalităţii sexelor, în care ea poate să se lupte cu alta pentru un bărbat, poate să facă avansuri pe faţă unui bărbat, poate să ia un refuz în piept pentru că ştie că nu e perfectă. Femeia Europei de Est a rămas în adânmcul sufletului ei femeia arhaică. Nu a evoluat decât la unelte, percepţie şi mentalitate, dar fundaţia creierului ei e acelaşi creier de bibilică pe care îl avea femeia arhaică. Prin comparaţie cu femeia americancă, românca nu se luptă pentru un bărbat ci preferă să spună că cealaltă e o proastă/curvă/urâtă, nu poate face avansuri pe faţă ci se limitează la emiterea de semne subtile, subînţelesuri criptice şi aluzii discrete pe care nici măcar o altă femeie nu le îneţlege (ca apoi în mintea ei să creadă că a "făcut totul" pentru a-i arăta că-l place) şi nu poate să accepte primirea unui refuz pentru că se crede perfectă (un refuz o aruncă în depresie, ură faţă de respectivul, dorinţa de răzbunare pentru "umilinţa" suferită).
Pe aceleaşi principii
Femeia româncă de azi e emancipată la un nivel de pojghiţă, de poleială, de oe peliculă fină care acoperă peste 90% din suprafaţa ce are contact cu lumea exterioară. Pe interior, ea e aceeaşi femeie tradiţională. Mama ei i-a băgat în cap un termen precum "să fie băiat cu situaţie, mamă" şi nimeni nu i-l mai poate scoate, decât fiica ei, adică generaţia următoare. Astfel, ea caută cam ceea ce căuta şi mama ei prin anii 70-80.
Deşi spune una-alta, criterii pe care le crede, subconştientul ei o păcăleşte. Îi zice "da, da, da" şi apoi foloseşte aceleaşi criterii pe care le-a primit genetic pe linie maternă. Astfel, ea caută un băiat cu situaţie. Defineşte situaţie, mi-ai spune cititorule. Îţi răspund: o situaţie mai bună decât a ei. Astfel, femeia tradiţională, incapabilă să se ocupe de procurarea celor necesare traiului, crede că acesta e rolul bărbatului. El să aducă bani în casă, el să aducă o casă în primul rând, el să câştige suficent pentr asigurarea hranei, a hainelor, a plăţii utilităţilor şi a disctracţiei. O brumă de bani pe care o câştigă ea e bună pentru mici hobby-uri sau diferite prostioare de care el să nu ştie şi care să-i dea aroma de independenţă.
Principiile sunt aceleaşi. Ruperea de femeia arhaică şi trecerea la o treaptă superioară e greu de făcut de la nivelul de căldurică dat de comoditate. Bărbatul a trecut repede la principiul de egalitate, pentru că nu avea nicio căldurică. Nu că ar avea un creier superior, departe de mine acest gând. Ci pentru că îi convine, din şmecherie, să capete o mică parte din comoditate ştiind că o parte din funcţiile pe care le îndeplinea trec de azi în lista de responsabilităţi ale femeii. Bărbaţii mai înapoiaţi, mult mai apropiaţi ca mentalitate de bărbatul tradiţional, nu e pot rupe de situaţia în care ei sunt mai tari doar pent că sunt bărbaţi. Frustraţi de propria lor prostie, propriile limite, preferă să se ştie în fruntea clasamentului iar în coada clasamentului să treacă femeile, ca să ştie el că e superior. Fără inferiori, nu mai este automat superior. Iar asta îl deranjează în orgoliul său. Refuză să accepte egalitatea sexelor, pentru că i s-ar pune la îndoială "calităţile" şi s-ar putea observa că e un nimic.
Ok, tipa de la început
Revenind la femeia smart and sexy de care vorbeam în primul paragraf. Ea şi prietenele ei caută pe cineva care să fie într-o situţie mai bună. Fac imensa greşeală de a consideră că bărbatul e superior. Acel "El" providenţial trebuie să fie mai deştept, mai reuşit, mai bogat, mai inteligent, mai glumeţ, mai citit, mai de succes decât ea. Big mistake. El e un om. Cu defecte, cu greşeli de gândire, concepţii aiurea. Partenerul de viaţă trebuie să fie compatibil, nu superior. Ea bifează multe calităţi şi plaja ei de bărbaţi pe care îi comsideră dezirabili/competitivi se reduce drastic. Ziceam ATENŢIE, pentru că ea nu caută pe cineva compatibil. Cei pe care îi caută ea, cei care nu sunt excluşi în pre-evaluări sunt foarte puţini, majoritatea luaţi. Din ce rămâne, majoritatea nu se uită la ea din varii motive. Majoritatea nu sunt în România sau Bucureşti (oraşul în care locuieşte ea, se poate înlocui cu orice alt oraş în care trăieşte o tipă similară). Ceea ce caută ea este bărbatul aproape perfect.
Un principiu al meu zice că nu trebuie să caut femeia perfectă, pentru că e mare riscul să o găsesc. Când o voi găsi, ea va căuta bărbatul perfect, care eu nu sunt. Şi voi sfărşi contorizând ani pierduţi şi fiind dezamăgit. Sfatul meu pentru ea e acelaşi, doar inversând sexele: să nu caute bărbatul perfect, că e mare riscul să îl găsească; el o va căuta pe femeia perfectă, care ea sigur nu e. E o tipă mişto, dar nu e perfectă.
Am citit primul text de pe blogul ei acum un an, primăvara trecută. Primăvara aceasta, scrie relativ acelaşi lucru. Caută pe unul mai bun ca ea, într-un spaţiu extrem de restrăns.
Epilog - despre compatibilitate
Un termen foarte important (chiar cel mai important) pentru mine este "compatibilitate". De când l-am descoperit - şi da, a fost ca descoperirea unui nou continent - mi-a liniştit sufletul şi mi-a modificat radical procesul de căutare de partenere. L-am găsit după ce am făcut 30 de ani, deci îl pun pe seama maturizării.
Nu trebuie să caut pe una perfectă, nu are rost. Nici măcar o soluţie rapidă, că nu ştiu ce probleme pot să apară. Trebuie să fie compatibilă cu mine şi eu cu ea, să fim compatibili. Să îmi accepte defectele şi să îi accept defectele. Să comunicăm fără dropuri. Nu să ne înţelegem din priviri, e doar un concept hollywoodian. Să ne înţelegem omeneşte, verbal, sexual, fără să avem aceleaşi pasiuni, hobby-uri. Să ştiu că poate avea grijă de copilul pe care o să-l fac cu ea. Restul, vine de la sine. N-am o situaţie financiară solidă, dacă îşi caută aşa ceva atunci nu suntem compatibili. Dacă nu a depăşit încă perioada de diversitate de parteneri şi de descoperiri în materie de sex, înseamnă că nu suntem compatibili. Dacă mă ia la mişto, mă cicăleşte, o enervează nişte chestii la mine pe care nu le pot schimba, crede că femeia e egală cu bărbatul doar declarativ şi punctual acolo unde-i convine, înseamnă că nu suntem compatibili. De aia, pe unele le las în timp util, când constat că nu suntem compatibili. Mai bine să aflu după 2 săptămâni sau 4 luni, decât după 10 ani. Mai bine să aflu la 32 de ani decât la 52. De aia nu-mi pare rău când sunt respins. Înseamnă că ea şi-a dat seama înaintea mea că nu suntem compatibili. Lucru ăpentru care ar trebuie să-i mulţumesc, pentru că mi-a salvat timp. Să nu mai zic nervi, doar timp.
Alergatul după o partidă bună (în sens non-sexual) şi căsătoria rapidă pentru rezolvarea rapidă a problemei "ruşinii" ca urmare a întrebărilor răutăcioase ale colegelor măritate, prietenelor cu copii, rudelor în vârstă. Istoria ne învaţă ce înseamnă graba. În Cruciada Populară din 1096, o mare de ţărani înarmaţi cu bâte, coase şi furci, puţine săbii, dar animaţi de dorinţa eliberării Palestinei de musulmani, au plecat din Germania şi Franţa spre Constantinopol. S-au întâlnit la Belgrad, unde au cerut de mâncare şi au prădat împrejurimile şi oraşul. Spiritele s-au calmat după incident, dar ajunşi la Constantinopol, ămpăratul bizantin speriat de faptul că s-a putea întâmpla acelaşi lucru, i-a tercut repede peste Bosfor, în Asia Mică. Unde, ţăranii s-au apucat să prăduiască, acolo fiind teritoriul turcilor musulmani. Fiind trecuţi rapid, înainte de a face tabără unde urmau să fie antrenaţi şi să li se dea arme, au fost măcelăriţi complet de armata musulmanilor. Doar pentru că au fost trecuţi repede, ca să se rezolve rapid problema. Căsătoriile făcute cu rapiditate de dargul ochilor lumii aduc pe viitor dezastre. Adulter, destine distruse ale unor copii ce nu au nicio vină, depresii, nervi îndelungaţi, frustrări, ani pierduţi. Probleme aduse de lipsa compatibilităţii.
Dacă smart and Sexy va căuta un bărbat compatibil, va fi fericită. Părerea mea e că îşi impune criterii care converg spre bărbatul perfect. Va găsi probabil pe cineva inteligent, deschis, bogat, reuşit, aşa şi pe dincolo, dar cu care nu va comunica bine şi nu va fi compatibilă. Lucru care, din câte ştiu eu, i s-a întâmplat. Greşeala e bună, dacă înveţi din ea. Greşeşti cu adevărat când repeţi.
O cunosc în schimb mult mai bine în online, citind multe chestii pe acre le-a scris. Pe blogul ei sau prin alte locuri. Scrie frumos, argumentat. Principala temã pe care o abordeazã (fãrã a constitui peste 50% din scrierile ei) este faptul cã ea şi prietenele ei de aceeaşi vârstã nu îşi gãsesc pe cineva.
Întradevãr, citind ceea ce scrie, îi dau dreptate. Ca cititor, şi tu îi vei da dreptate. Zugrãveşte cu mare acuraţete imaginea femeii in her 30's, reuşită pe plan profesional, stabilã şi aşezatã financiar, inteligentã pe mai multe niveluri (nu doar isteaţã dar toantã), frumoasã, emancipatã, deschisã şi descuiatã. Totuşi, femeia asta ca personaj multiplu rãsfirat în ea şi prietenele ei nu îşi gãseşte pe cineva. Un partener de viaþã, în sensul de bãrbat. Care sã ocupe toate spaţiile disponibile în cerere pentru a fi dezirabil/competitiv dar - ATENŢIE - nu şi compatibil. Adică sã fie un prieten înţelegãtor, ascultor bun şi sfãtuitor, un amant bun, inventiv şi deschis şi potrivit, un eventual soţ tandru şi atent, un eventual tatã iubitor, constructiv şi educativ, profesional şi financiar reuşit şi stabil.
Emancipation lost its fun
Dupã pãrerea mea, generaţia actualã de femei din România nu este pe acelaşi nivel de emancipare cu generaţia actualã, sau chiar cea din urmã cu 10-20 de ani din America de Nord şi Europa de Vest. Faza de acum este una de tranziţie între femeia de tip nevastã cu înţeles sens conservator/tradiţional/islamic, rolul ei în familie fiind acela de a ţine casa, a face de mâncare, a face copii sănătoşi pe de o parte şi faza urmãtoare, de femeie care nu doar se vrea egalã ci ştie cã e egalã cu bãrbatul în tot. Femeia româncã de ieri putea, dar nu vroia. Femeia româncã de azi, vrea, dar nu poate. Femeia româncã de mâine o sã ştie cã a ajuns deja acolo.
Femeia româncã de azi vrea sã fie egalã doar în acele aspecte în care îi convine. Rãmâne pe interior la nivelul de fatã de mãritat care stã pe scaun aşteptând sã fie invitatã la dans de unul dintre băieţii care îşi dau coate în celălalt colţ al camerei. Numai că, lângă ea mai sunt şi alte femei care au trecut la un nivel superior al emancipării şi ştiu că uneori e bine să te duci şi să spui deschis ce vrei să mănânci, că altfel mori de foame. Femeia de pe scaun rămâne pe scaun, ea tot pune ochii pe unul sau pe altul, dar nu se ridică de pe scaun şi nu zice nimic. Nici măcar nu-i priveşte în ochi. O face pe inaccesibila, joacă rolul de hard-to-get crezând că îi creşte valoarea şi se visează fructul oprit foarte dorit. În fapt, iese singură de pe piaţă şi se exclude din jocul după regulile secolului 21. Anotimpurile trec, anii trec, petrecerile dansante trec. Ea rămâne tot pe scaun, dar refuză să conceapă faptul că ar putea să deschidă gura şi să spună ce vrea.
Femeia româncă de azi este în mare parte fata de măritat care stă pe scaun. S-a emancipat în sensul că poartă o fustă mai scurtă şi are iPhone, spune că nu are nevoie de un bărbat pentru a se simţi completă. În mintea ei, a rămas la nivelul de femeie tradiţională, care vede în bărbat unicul întreţinător de familie. Ea îşi vede banii drept "bănuţi" buni pentru micile plăceri ale vieţii. În schimb, termeni de "bani" ţine de partea masculină a cuplului, deoarece el trebuie să se ocupe de procurarea casei, a maşinii şi a plăţii utilităţilor. El trebuie să care sacoşele de alimente de la hypermarket. Nu pentru că ea e o mimoză sensibilă şi nu poate căra greutăţi, ci pentru că tradiţionalista din ea vede în imaginea asta pe bărbatul tradiţional care procură de mâncare pentru familie.
Ea spune că este emancipată doar atunci când îi convine. Când vine vorba de un post, ţipă că nu vrea să fie discriminată pentru faptul că este femeie. Dar când vine vorba de anumite taskuri ea vine cu sugestia că unele lucruri trebuie făcute numai de bărbaţi. Femeia americancă se ia de un bărbat care îi deschide o uşă sau o lasă în faţă la coadă susţinând că se poate descurca şi singură. Femeia româncă se topeşte toată şi într-o fracţiune de secundă deduce din gest că bărbatul respectiv este educat, manierat, bine crescut adică un soţ respectuos şi un tată iubitor şi exact asta caută ea şi nu ar strica să şi-o tragă cu ăla pentru că merită. El fiind un şmecher care ştie cum funcţionează la unele mecanismul cu datul de înţeles şi e răsplătit însutit pentru un simplu gest. După 3 luni, ea plânge că el nu mai e bărbatul de care ea s-a îndrăgostit (el nefiind niciodată, doar a deschis o uşă, restul a fost imaginaţia ei), iar el caută "să prostească altă fraieră" sau "să fraierească altă proastă" căreia să i-o mai tragă 2-3 luni.
Când i se spune că şi ea poate să facă asta sau aia, femeia româncă se supără, pe motiv că nu e respectată ca femeie. Păi, cu egalitatea cum rămâne ma chere? Aaa nu, suntem egali doar când îmi convine mie. În rest, acolo unde sunt comodă, eu sunt femeie şi tu bărbat şi să ne comportăm tradiţional. Când i se flutură egalitatea, cu sinceritate, ea descoperă că emancipation lost its fun.
Antropologic vorbind...
Incapabilă să facă faţă unui refuz şi crezând că se va nărui omenirea dacă ea va fi refuzată de un bărbat, rămâne înţepenită pe scaun şi încremenită în faţa unui dialog neînceput sau terminat prea repede. Îi place rolul de a decide dacă acceptă sau nu pe unul sau pe altul şi aşteaptă să fie întrebată. O sperie rolul de a întreba, pentru că nu vrea să fie catalogată şi ierarhizată. Complexul miresei care se visează cea mai frumoasă femeie din lume în acea zi. Nu vrea să se vadă cu alta, pentru că nu are spiritul combativ şi concurenţial al bărbatului. Femeia arhaică stătea în peşteră şi nu vedea alte femei şi i se părea că e cea mai frumoasă, unica cu darul concepţiei din lume. Bărbatul arhaic ieşea la vânătoare şi trebuia să se lupte cu alţii pentru un amărât de iepure, sau să se laude cu un peşte mai mare faţă de alt bărbat ce pescuia în acelaşi lac. E mai comod să rămâna la căldurica exteriorului competiţiei. De aceea nu se aruncă în piaţă, nu spune ce vrea, pentru că se teme să nu cumva să ocupe un loc inferior locului întâi. Locul 2 din 50, 2 din 100 sau 2 dintr-un milion e aceeaşi tragedie ca locul 2 din 2.
Neieşită la vânătoarea din paleolitic, a stat în peşteră şi prepara vânatul când bărbatul se odihnea după vânătoare. În familia tradiţională, femeia se apucă de gătit când bărbatul citeşte ziarul sau se uită la un meci. Doar uneltele şi percepţia s-a schimbat, piesa a rămas aceeaşi.
Bărbatul arhaic s-a obişnuit cu lupta, cu competiţia şi ştie că mai urmează şi mâine o zi de vânătoare. Mâine va râde de cel care râde de el azi. Femeia arhaică plânge dacă arde halca de carne, pentru că familia nu are ce mânca şi nimeni nu se mulţumeşte cu "lasă, chiar dacă nu avem ce mânca azi, vom mânca mâine mai bine". Se vede lipsită de soluţii. Bărbatul arhaic se înfurie că ziua lui de vânătoare s-a terminat cu o seară de foame şi plin de draci şi lipsit de maniere, animalul din el sare la bătaie şi o umple de sânge pe firava femeie arhaică, incapabilă să se lupte de la egal cu matahala care se ia zilnic la trântă cu lupii. Pentru ca în altă zi să prevină bătaia, femeia arhaică apelează la tot soiul de soluţii. Îi oblojeşte rănile, îi oferă sex, îi cântă, îi prezină scuze sau îi arată răni mai vechi care îi pot înrăutăţi situaţia. Bărbatul arhaic uită de pedeapsă sau face un pas în calea evoluţiei creierului său de bibilică şi se gândeşte că nu rezolvă nimic, carnea rămânând tot arsă.
Predispus la luptă şi competiţie, bărbatul arhaic sare imediat la bătaie, pentru că e singurul mod pe care îl vede în rezolvarea unor probleme. Problema e foamea? El omoară un animal. Problema e un atac? Se ia la bătaie cu strinii. S-a blocat o unealtă? O dă de pâmânt până se desface. Aceeaşi soluţie o aplică şi în cazul altor probleme. S-a ars mâncarea? O bate pe femeie. Plânge copilul? Îl bate până tace. Urlă un bătrân muşcat de şarpe? Îi retează degetul respectiv. El e mai tare şi dacă demonstrează asta, problema e rezolvată cu o victorie obţinută prin luptă. Învinsul trebuie să accepte termenii victoriosului. Mintea masculină funcţionează pe principiul "problem solved".
Rămasă singură ziua, cu bătrâni bolnavi şi copii care nu vorbesc, femeia arhaică nu rezovlă problema. Trage de timp până vine bărbatul care rezolvă. Alină durerea cu o vorbă bună sau un cântec. E legată de peşteră cu un laţ invizibil care o face să nu plece, universul ei rezumându-se la spaţiul respectiv. În timpul zilei, îl curăţă, îl întreţine. Copilul nu cuvântă, dar are nevoi pe care ea le deduce. Bătrânul vorbeşte stâlcit şi ea subînţelege. Când se uită la un bărbat vede două valenţe. de aia nu poate spune în faţă un "Nu" clar. Copilul din bărbat poate să sufere sau animalul din bărbat o va lua la bătaie. Cerută în căsătorie, femeia contemporană va răspunde ori "da" ori "ai măi, ce te-a apucat". Nu va spune "nu" pentru a nu-l face să sufere pe copilul din faţa ei sau a nu fi luată la bătaie de animalul din faţa ei. Ambele personaje, înghesuite în corpul bărbatului ce nu se vede nici ca un copil plângăcios şi nici ca un bădăran prost-crescut. Mintea feminină funcţionează pe principiul să dăm sfaturi, să alinăm durerea, să discutăm şi să oferim sau să căutăm compătimire.
Când un bărbat are o problemă şi se plânge unui alt bărbat, va primi o soluţie, bună sau proastă. Când se va plânge unei femei va primi un "uff, bietul de tine" şi pleacă calm, dar cu problema rerezolvată. Când o femeie are o problemă şi se plânge unui bărbat, va primi o soluţie dar va pleca cu sufletutl nealinat şi i se va părea că nu e înţelasă. Când se va plânge unei femei, vor vorbi ore în şir, fără a rezolva nimic, doar ca să se descarce şi să uite de problemă. De aceea, partea feminină din sufletul unui bărbat îl împinge la alcool. Alcoolul nu îi va da o soluţie, dar îl va face să uite problema. Partea masculină din sufletul unei femei o va împinge la achiziţia/utilizarea de cosmetice, schimbarea culorii părului sau sexul cu altul din principiul competiţiei (eu mă pot face mai frumoasă ca aia, cu culoarea asta îmi stă mai bine decât cum eram până acum, ăsta mă fute mai bine). Rămâne nealinată în problema ei, dar simte că a ieşit la luptă.
Round up, bărbatul are spiritul combativ în sânge, iar femeia stă să vadă oferta din piaţă. Femeia modernă se găseşte în Europa de Est, dar femeia contemporană se găseşte în America de Nord şi Europa de Vest. Adăugăm Japonia şi Australia ca să obţinem tabloul complet. Femeia secolului 21 s-a rupt de femeia arhaică pentru a trăi în prezentul egalităţii sexelor, în care ea poate să se lupte cu alta pentru un bărbat, poate să facă avansuri pe faţă unui bărbat, poate să ia un refuz în piept pentru că ştie că nu e perfectă. Femeia Europei de Est a rămas în adânmcul sufletului ei femeia arhaică. Nu a evoluat decât la unelte, percepţie şi mentalitate, dar fundaţia creierului ei e acelaşi creier de bibilică pe care îl avea femeia arhaică. Prin comparaţie cu femeia americancă, românca nu se luptă pentru un bărbat ci preferă să spună că cealaltă e o proastă/curvă/urâtă, nu poate face avansuri pe faţă ci se limitează la emiterea de semne subtile, subînţelesuri criptice şi aluzii discrete pe care nici măcar o altă femeie nu le îneţlege (ca apoi în mintea ei să creadă că a "făcut totul" pentru a-i arăta că-l place) şi nu poate să accepte primirea unui refuz pentru că se crede perfectă (un refuz o aruncă în depresie, ură faţă de respectivul, dorinţa de răzbunare pentru "umilinţa" suferită).
Pe aceleaşi principii
Femeia româncă de azi e emancipată la un nivel de pojghiţă, de poleială, de oe peliculă fină care acoperă peste 90% din suprafaţa ce are contact cu lumea exterioară. Pe interior, ea e aceeaşi femeie tradiţională. Mama ei i-a băgat în cap un termen precum "să fie băiat cu situaţie, mamă" şi nimeni nu i-l mai poate scoate, decât fiica ei, adică generaţia următoare. Astfel, ea caută cam ceea ce căuta şi mama ei prin anii 70-80.
Deşi spune una-alta, criterii pe care le crede, subconştientul ei o păcăleşte. Îi zice "da, da, da" şi apoi foloseşte aceleaşi criterii pe care le-a primit genetic pe linie maternă. Astfel, ea caută un băiat cu situaţie. Defineşte situaţie, mi-ai spune cititorule. Îţi răspund: o situaţie mai bună decât a ei. Astfel, femeia tradiţională, incapabilă să se ocupe de procurarea celor necesare traiului, crede că acesta e rolul bărbatului. El să aducă bani în casă, el să aducă o casă în primul rând, el să câştige suficent pentr asigurarea hranei, a hainelor, a plăţii utilităţilor şi a disctracţiei. O brumă de bani pe care o câştigă ea e bună pentru mici hobby-uri sau diferite prostioare de care el să nu ştie şi care să-i dea aroma de independenţă.
Principiile sunt aceleaşi. Ruperea de femeia arhaică şi trecerea la o treaptă superioară e greu de făcut de la nivelul de căldurică dat de comoditate. Bărbatul a trecut repede la principiul de egalitate, pentru că nu avea nicio căldurică. Nu că ar avea un creier superior, departe de mine acest gând. Ci pentru că îi convine, din şmecherie, să capete o mică parte din comoditate ştiind că o parte din funcţiile pe care le îndeplinea trec de azi în lista de responsabilităţi ale femeii. Bărbaţii mai înapoiaţi, mult mai apropiaţi ca mentalitate de bărbatul tradiţional, nu e pot rupe de situaţia în care ei sunt mai tari doar pent că sunt bărbaţi. Frustraţi de propria lor prostie, propriile limite, preferă să se ştie în fruntea clasamentului iar în coada clasamentului să treacă femeile, ca să ştie el că e superior. Fără inferiori, nu mai este automat superior. Iar asta îl deranjează în orgoliul său. Refuză să accepte egalitatea sexelor, pentru că i s-ar pune la îndoială "calităţile" şi s-ar putea observa că e un nimic.
Ok, tipa de la început
Revenind la femeia smart and sexy de care vorbeam în primul paragraf. Ea şi prietenele ei caută pe cineva care să fie într-o situţie mai bună. Fac imensa greşeală de a consideră că bărbatul e superior. Acel "El" providenţial trebuie să fie mai deştept, mai reuşit, mai bogat, mai inteligent, mai glumeţ, mai citit, mai de succes decât ea. Big mistake. El e un om. Cu defecte, cu greşeli de gândire, concepţii aiurea. Partenerul de viaţă trebuie să fie compatibil, nu superior. Ea bifează multe calităţi şi plaja ei de bărbaţi pe care îi comsideră dezirabili/competitivi se reduce drastic. Ziceam ATENŢIE, pentru că ea nu caută pe cineva compatibil. Cei pe care îi caută ea, cei care nu sunt excluşi în pre-evaluări sunt foarte puţini, majoritatea luaţi. Din ce rămâne, majoritatea nu se uită la ea din varii motive. Majoritatea nu sunt în România sau Bucureşti (oraşul în care locuieşte ea, se poate înlocui cu orice alt oraş în care trăieşte o tipă similară). Ceea ce caută ea este bărbatul aproape perfect.
Un principiu al meu zice că nu trebuie să caut femeia perfectă, pentru că e mare riscul să o găsesc. Când o voi găsi, ea va căuta bărbatul perfect, care eu nu sunt. Şi voi sfărşi contorizând ani pierduţi şi fiind dezamăgit. Sfatul meu pentru ea e acelaşi, doar inversând sexele: să nu caute bărbatul perfect, că e mare riscul să îl găsească; el o va căuta pe femeia perfectă, care ea sigur nu e. E o tipă mişto, dar nu e perfectă.
Am citit primul text de pe blogul ei acum un an, primăvara trecută. Primăvara aceasta, scrie relativ acelaşi lucru. Caută pe unul mai bun ca ea, într-un spaţiu extrem de restrăns.
Epilog - despre compatibilitate
Un termen foarte important (chiar cel mai important) pentru mine este "compatibilitate". De când l-am descoperit - şi da, a fost ca descoperirea unui nou continent - mi-a liniştit sufletul şi mi-a modificat radical procesul de căutare de partenere. L-am găsit după ce am făcut 30 de ani, deci îl pun pe seama maturizării.
Nu trebuie să caut pe una perfectă, nu are rost. Nici măcar o soluţie rapidă, că nu ştiu ce probleme pot să apară. Trebuie să fie compatibilă cu mine şi eu cu ea, să fim compatibili. Să îmi accepte defectele şi să îi accept defectele. Să comunicăm fără dropuri. Nu să ne înţelegem din priviri, e doar un concept hollywoodian. Să ne înţelegem omeneşte, verbal, sexual, fără să avem aceleaşi pasiuni, hobby-uri. Să ştiu că poate avea grijă de copilul pe care o să-l fac cu ea. Restul, vine de la sine. N-am o situaţie financiară solidă, dacă îşi caută aşa ceva atunci nu suntem compatibili. Dacă nu a depăşit încă perioada de diversitate de parteneri şi de descoperiri în materie de sex, înseamnă că nu suntem compatibili. Dacă mă ia la mişto, mă cicăleşte, o enervează nişte chestii la mine pe care nu le pot schimba, crede că femeia e egală cu bărbatul doar declarativ şi punctual acolo unde-i convine, înseamnă că nu suntem compatibili. De aia, pe unele le las în timp util, când constat că nu suntem compatibili. Mai bine să aflu după 2 săptămâni sau 4 luni, decât după 10 ani. Mai bine să aflu la 32 de ani decât la 52. De aia nu-mi pare rău când sunt respins. Înseamnă că ea şi-a dat seama înaintea mea că nu suntem compatibili. Lucru ăpentru care ar trebuie să-i mulţumesc, pentru că mi-a salvat timp. Să nu mai zic nervi, doar timp.
Alergatul după o partidă bună (în sens non-sexual) şi căsătoria rapidă pentru rezolvarea rapidă a problemei "ruşinii" ca urmare a întrebărilor răutăcioase ale colegelor măritate, prietenelor cu copii, rudelor în vârstă. Istoria ne învaţă ce înseamnă graba. În Cruciada Populară din 1096, o mare de ţărani înarmaţi cu bâte, coase şi furci, puţine săbii, dar animaţi de dorinţa eliberării Palestinei de musulmani, au plecat din Germania şi Franţa spre Constantinopol. S-au întâlnit la Belgrad, unde au cerut de mâncare şi au prădat împrejurimile şi oraşul. Spiritele s-au calmat după incident, dar ajunşi la Constantinopol, ămpăratul bizantin speriat de faptul că s-a putea întâmpla acelaşi lucru, i-a tercut repede peste Bosfor, în Asia Mică. Unde, ţăranii s-au apucat să prăduiască, acolo fiind teritoriul turcilor musulmani. Fiind trecuţi rapid, înainte de a face tabără unde urmau să fie antrenaţi şi să li se dea arme, au fost măcelăriţi complet de armata musulmanilor. Doar pentru că au fost trecuţi repede, ca să se rezolve rapid problema. Căsătoriile făcute cu rapiditate de dargul ochilor lumii aduc pe viitor dezastre. Adulter, destine distruse ale unor copii ce nu au nicio vină, depresii, nervi îndelungaţi, frustrări, ani pierduţi. Probleme aduse de lipsa compatibilităţii.
Dacă smart and Sexy va căuta un bărbat compatibil, va fi fericită. Părerea mea e că îşi impune criterii care converg spre bărbatul perfect. Va găsi probabil pe cineva inteligent, deschis, bogat, reuşit, aşa şi pe dincolo, dar cu care nu va comunica bine şi nu va fi compatibilă. Lucru care, din câte ştiu eu, i s-a întâmplat. Greşeala e bună, dacă înveţi din ea. Greşeşti cu adevărat când repeţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
